Ce beneficii își doresc cu adevărat candidații 45+?

Salariul, program flexibil sau echilibru între viața privată și cariera profesională?

În luna octombrie 2020, la solicitarea Societe Generale EBS Romania, unul dintre partenerii strategici ai asociației noastre, am derulat un sondaj cu privire la beneficiile pe care și le doresc candidații 45+. Majoritatea beneficiilor cerute se încadrează în sfera așteptărilor întâlnite recurent, indiferent de vârsta candidatului, totuși s-au identificat câteva surprize.

Pe primul loc: program de lucru flexibil și lucrul la distanță.

Având în vedere contextul medical actual, nevoia de protecție prin distanțare socială primează. 46% dintre participanți își doresc un program flexibil și 24% dintre ei lucrul de la distanță, ocazional sau tot timpul. De asemenea, s-a observat faptul că posibilitatea de ajustare a orei de începere a programului de lucru este un beneficiu destul de dorit, alături de un sediu ușor accesibil.

  • LinkedIn

scris de

Alisa POPA

 

39% dintre respondenți își doresc traininguri și cursuri. 

Posibilitatea de învățare se află în topul beneficiilor dorite, alături de recunoașterea meritelor și posibilități reale de avansare în carieră. Ca acest lucru să se întâmple, oamenii își doresc un management competent al organizației, un sistem de evaluare corect și oferirea de feedback. Un alt beneficiu atractiv pentru angajați este un management capabil să facă un plan de carieră aplicabil, să fie bine pregătiți și să ofere susținere din punct de vedere profesional, dar și emoțional.

 

37% dintre candidați își doresc asigurare medicală privată.

Categoriile de risc sau cele care, prin natura locului de muncă, sunt obligate să vină la sediul companiei, solicită posibilitatea suplimentării numărului de zile de concediu de odihnă, decontarea transportului alternativ și pachete private de asigurare medicală, pentru beneficiar și familia acestuia. Un alt aspect interesant și de luat in calcul, este dorința de a avea asigurare medicală privată la o clinică aleasă de angajat, nu de angajator.

 

Echilibrul între viața privată și cariera profesională.

Dacă pentru alte categorii de angajați acest beneficiu este fruntaș, se pare că nu același lucru se întâmplă și pentru candidații 45+. Doar 2.17% dintre respondenți își doresc un echilibru între viața privată și cea profesională, iar 8.70% dintre ei sunt interesați de zilele de concediu de odihnă oferite anual. Această concluzie poate părea atipică, dar dacă ne uităm la mediul de lucru, observăm că 30.43% dintre respondenți își doresc o atmosferă de lucru plăcută. Așadar cultura organizațională, reflectată prin atmosfera de lucru, atitudinea organizației față de oameni și calitatea managementului creează premisele acoperirii unei nevoi esențiale a acestei categorii de candidați: apartenența la grup. Pentru aceștia este mai importantă satisfacerea acestei nevoi și sunt dispuși, într-o oarecare măsură, să accepte anumite compromisuri care ar periclita echilibrul dintre viața personală și cea profesională. Este important ca angajatorul să întocmească o fișa de post corectă, cu responsabilități clare. S-a observat că, dacă oamenilor le va fi foarte clar, de la început, ce au de făcut și care sunt așteptările organizației, ei vor fi încrezători și motivați să-și îndeplinească sarcinile de lucru în mod eficient. Și astfel vor avea timp și pentru viața personală.

 

Salariul nu primează.

Pachetul salarial este abia pe locul 5 menționat printre beneficiile solicitate de candidați. Doar 26% dintre respondenți au spus că salariul este un factor important în alegerea angajatorului. Ei își doresc un salariu corect, competitiv, în raport cu responsabilitățile job-ului, piață și nivelul de expertiză al fiecăruia. Concluziile pe care le desprindem din acest sondaj ne ajută să înțelegem mai bine nevoile și așteptările candidaților 45+. Pachetele de beneficii care includ program de lucru flexibil, dezvoltare profesională de lungă durată, pachet de asigurare medicală privată și o cultură organizațională echilibrată sunt cele mai căutate în această moment.

Dacă dorești să rămâi la curent cu noutățile din comunitate și să îți fie trimise în fiecare lună aceste informații, te invităm să te abonezi la newsletterul lunar.