În căutarea unui loc de muncă (partea II)

Interviul

Pandemia a influențat negativ piața muncii,  atât pe fondul restrângerii dar și al încetării activității în anumite sectoare economice (turism, organizare de evenimente, horeca), astfel că aproape jumătate (46%) dintre cei rămași fără loc de muncă l-au pierdut în lunile aprilie - iunie anul curent, potrivit concluziilor sondajului realizat la mijlocul acestui an, de către partenerii noștri de la Kondiment.

De asemenea, dificultatea găsirii unui loc de muncă reprezintă o realitate dureroasă cu care se confruntă aproximativ 70% dintre participanții la sondaj. Mai mult decât atât, 88% dintre respondenți sunt de părere că anul 2020 a marcat o înrăutățire a condițiilor în cee ace privește posibilitatea găsirii unui loc de muncă.

scris de

  • LinkedIn

Adrian Căruceru

și

  • LinkedIn

Diana Toma

În demersul de căutare a unui loc de muncă, femeile au mai mult succes decât bărbații. Această concluzie nu e întâmplătoare având în vedere că 62% dintre femei au trimis un CV sau o cerere de angajare, față de numai 38% dintre respondenții bărbați. S-a observat faptul că nivelul de implicare, în procesul de selecție a locului de muncă potrivit, este mai mare la femei, acestea apelând chiar la comunicarea directă cu factorii de decizie în procesul de recrutare sau la redactarea unor scrisori de intenție personalizate pentru compania vizată. Din perspectiva bărbaților, aceștia limitează interacțiunea cu viitorii angajatori la minimul necesar, din diverse considerente: lipsa unor skill-uri emoționale care să-i ajute în redactarea unei scrisori de intenție, redactarea tuturor informațiilor relevante, despre experiența anterioară, în CV și, mai ales, pentru că nu înțeleg necesitatea unor astfel de demersuri.

În urma acestui sondaj, s-a mai observat faptul că portalurile online de joburi se numără printre instrumentele preferate de tinerii până în 34 de ani, mai mult de jumătate dintre aceștia apelând la site-uri specializate. Capacitățile digitale ale tinerilor îi ajută să se adapteze cu o mai mare ușurință la noile platforme de job-uri, intuind tendința de automatizare și digitalizare a proceselor de selecție și recrutare din cadrul agențiilor, dar și al departamentelor de HR. De asemenea, aceștia sunt mai dispuși să-și completeze toate informațiile solicitate, să detalieze reușitele profesionale și să-și promoveze brandul personal. în rândul seniorilor, această componentă digitală este mai scăzută, în proporții diferite în funcție de specificul activității curent și al abilităților digitale avute.

Indiferent de metoda aleasă, pentru 41% dintre respondenții care au în prezent un loc de muncă a fost suficient un singur interviu ca să obțină jobul dorit. 29% au avut nevoie de 2-3 interviuri pentru a-și convinge angajatorul că sunt candidații potriviți pentru postul respectiv, în timp ce pentru un procent de 15% , cinci sau chiar 10 interviuri nu au fost de ajuns. Numărul de interviuri necesar pentru obținerea unui loc de muncă variază în funcție de specificul activității, competențele necesare și vârsta acestuia. De principiu, seniorii din domeniile de management, coordomnare și administrare au nevoie de mai puține interviuri pentru a-și găsi locul potrivit, pe când tinerii proaspăt absolvenți și cei necalificați au nevoie de un număr mai mare de întrevederi pentru a putea convinge factorul de decizie că pot fi o variantă profitabilă pentru angajator. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că, disponibilitatea de a migra de la o companie la alta, pe poziție similară, este mai mare în mediul urban și crează discrepanțe în rezultatele studiului. 

Tot în cadrul acestui studiu s-a mai observat faptul că femeile au o rezistență și o determinare mai mare decât bărbații în ceea ce privește interviurile de angajare. Astfel, în proporție de 63%, femeile au nevoie de 2-3 interviuri (față de doar 37% barbații). În situația de a merge la 5 – 10 interviuri, pentru a obține locului de muncă dorit, s-au aflat 74% dintre femeile care au participatla sondaj.

Întregul studiu, realizat de Kondiment Wordwide, poate fi accesat aici.

Dacă dorești să rămâi la curent cu noutățile din comunitate și să îți fie trimise în fiecare lună aceste informații, te invităm să te abonezi la newsletterul lunar.