top of page

Ce-a aflat ”Dora” despre impactul pandemiei



Care este percepția românilor legată de perioada prin care trecem și cum văd ei viitorul locului lor de muncă?


Dora este asistentul virtual creat de HappyRecruiter, un ecosistem digital de recrutare ce oferă instrumente pentru a selecta, filtra și gestiona cu succes candidați, în mediul online în care aceștia sunt disponibili (Facebook, Messenger și Instagram).


Odată cu declanșarea pendemiei cu cornavirus, Dora a conversat online cu aproape 30.000 persoane pe teme legate de recrutare, perspective în piața muncii, și în general îngrijorări legate de noul context.


Rezultatele acestor conversații au făcut obiectul câtorva analize, din care vă prezentăm mai jos o primă parte.


Care este percepția românilor legată de perioada prin care trecem și cum văd ei viitorul locului lor de muncă?


  • 2 din 3 români declară că jobul lor este afectat de Covid 19

  • 61,52% din persoanele întrebate au confirmat că locul lor de muncă a fost afectat într-un fel sau altul de criza Covid -19, iar repartiția sectoarelor în care lucrează cei intervievați este ilustrată în graficul de mai jos.

  • Cei mai mulți sunt îngrijorați de sănătate și de viitor

  • Pe următoarele poziții se află îngrijorări cu privire la distanțarea fizică și socială și accesul la resurse.

  • Îngrijorarea față de sănătate apare în primul rând la respondenții al căror job a fost afectat într-o măsură mai mică de actuala situație. Persoanele al căror job a fost afectat puternic de Covid-19 (concedieri, șomaj, reduceri salariale) sunt mai degrabă îngrijorați de situația veniturilor sau de incertitudine și de siguranță asupra viitorului.

  • 2 din 5 români care se declară afectați de Covid-19 sunt în șomaj tehnic

  • 43,83% se află în acest moment în șomaj tehnic, 25.11% au rămas fără un loc de muncă (concediați), iar unui procent de 16,89% dintre angajați li s-a micșorat salariul. Persoanele care lucrează de acasă și cele care au un volum mărit de muncă sunt în procent de 4, respectiv 2,6% dintre respondenți.

  • 3 din 5 români s-au declarat mulțumiți de reacția angajatorului

  • 58% dintre românii care au răspuns acestui chestionar sunt mulțumiți de felul în care angajatorii lor au gestionat această criză. 
Principalele motive enumerate pentru care angajatorii sunt apreciați de respondenți sunt următoarele:

- este organizat - procent de 29,55%,

- oferă continuitate - 22,53%,

- îi pasă de noi - 19,77%,

- comunică bine - 16,5%,

- este transparent - 7,29%.

  • Motivele invocate de cei care nu au fost mulțumiți de felul în care a fost gestionat acest aspect au fost, în ordinea procentului:

- concedierea (30%),

- faptul că li s-a redus salariul în această perioada (21,5%),

- în timp ce 16,40% au motivat că angajatorul a arătat indiferență sau că

- nu a asigurat condiții de protecție sanitară (11,34%).


Alte motive oferite care au dus la nemulțumiri: dezorganizare, comunicare deficitară în această perioadă și lipsa transparenței.

Dintre interviurile desfășurate cu ajutorul Dora, HappyRecruiter a selectat două din cele șapte țări unde compania este activă, respectiv România și Belgia, pentru a compara diferențele de percepție dintre piețele estice și vestice. Iată câteva dintre constatări:

  • 7 din 10 români își caută un loc de muncă, dar românii sunt mai optimiști decât belgienii

  • 67,11% dintre respondenții români sunt în căutarea unui loc de muncă în acest moment, în timp ce în Belgia 65% dintre cei care i-au răspuns Dorei sunt în căutarea unui loc de muncă.

  • Optimismul românilor legat de momentul când situația va reveni la normal este ceva mai proeminent față de cel al belgienilor. Doar 3,51% estimează că situația nu va reveni niciodată la normalul pe care îl cunoaștem, în timp ce 13,51% dintre belgieni spun că lucrurile nu vor mai reveni niciodată la normal.

 

Despre Happy Recruiter


HappyRecruiter este un ecosistem digital de recrutare care te ajută să deblochezi potențialul de recrutare al celor mai populare platforme de socializare și îți oferă capacitatea de a viza și de a ajunge cu ușurință la candidați.


Dora, propriul asistent virtual al Happy Recruiter, vorbește cu candidații pe rețelele de socializare implicându-se cu ei în toate etapele procesului de recrutare, economisindu-ți timp și îmbunătățind experiența generală a candidatului.


Înființată în 2018, compania a realizat peste 650.000 de interviuri în primii doi ani. Ajută clienți precum Accent Jobs, Coca-Cola, McDonalds și alții. Happy Recruiter face parte din Grupul House of HR.



Pentru curioși, iat-o pe Dora la lucru: https://www.youtube.com/watch?v=vmfLG3EXn_Y

 

articol realizat prin susținerea




scris de

Mădălina Constantin

Owner @Content Works


 

Dacă dorești să rămâi la curent cu noutățile din comunitate și să îți fie trimise în fiecare lună aceste informații, te invităm să te abonezi la newsletterul lunar.



bottom of page